Leon Marchand rescrie istoria Jocurilor Olimpice. Francezul e vedeta absolută a probelor de înot de la Paris. După ce acesta a luat aurul la probele 400 mixt, 200 fluture și 200 bras, aseară francezul a repetat performanța și la 200 metri mixt. În toate cursele sportivul a setat noi recorduri olimpice.
Fiecare ediție a Jocurilor Olimpice are eroul său, iar Leon Marchand se înscrie cu șanse reale la acest titlu neoficial la Paris. Francezul de numai 22 de ani a reușit performanțe fabuloase în fața propriilor fani și aseară și-a terminat en-fanfare aventura din La Defense Arena. Leon Marchand a fost primul la 200 metri mixt. Francezul s-a luptat doar cu cronometrul în cursa pe 4 lungimi de bazin și nu le-a dat nicio șansă adversarilor, evident, cu un nou record olimpic. Atmosfera din sală a fost una fantastică, publicul francez ovaționându-și eroul la scenă deschisă.
Zilele trecute, starul înotului mondial a cucerit medaliile de aur la 400 metri mixt, 200 metri fluture și 200 metri bras, ultimele două în aceeași reuniune, la nici două ore distanță între finale. În fiecare din curse, Marchand a corectat și recordul olimpic.
Astfel, Marchand a devenit primul sportiv de la Michael Phelps încoace care câștigă 4 medalii de aur în probele individuale la aceeași ediție a Jocurilor Olimpice. Phelps este cel mai decorat sportiv din istorie, cu 23 de medalii olimpice de aur.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

