Pregatirile pentru Jocurile Olimpice de vara de la Tokyo din anul 2020 sunt in toi. Comitetul organizatoric a prezentat medaliile care vor fi decernate celor mai buni sportivi, dar si o animatie cu mascota competitiei.

Organizatorii se pregatesc deja pentru marele eveniment sportiv din anul 2020, iar proiectarea medaliilor a fost unul dintre aspectele cele mai importante. La editia din Japonia, ele vor fi fabricate in premiera din materiale 100 de procente reciclabile.

Aproximativ 80 de mii de tone de dispozitive electronice au fost donate pe o perioada de doi ani pentru acest proces. Cele 5 mii de medalii de bronz, argint si aur vor fi colectionate din peste 6 milioane de telefoane mobile de care populatia Japoniei nu mai are nevoie.

Pe langa medalii, organizatorii au prezentat printr-un desen animat mascota care poarta numele de Miraitowa. Este un personaj inspirat din benzile animate japoneze. Ca denumire, ea este o combinatie a cuvintelor nipone “mirai” care inseamna viitor si “towa” - eternitate. 

La competitia din Tokyo vor fi incluse 33 de sporturi olimpice si 22 de sporturi paralimpice. Evenimentul se va desfasura in perioada 24 iulie - 9 august.

Pana acum, 7 sportivi din Moldova si-au asigurat calificarea la Jocurile Olimpice. Este vorba despre Serghei Marghiev, Lilia Fisicovici, Dimitriana Surdu, Zalina Petrivskaia, Alexandra Marca, Tatiana Sacultan si Anastasia Nichita.