Chisinaul gazduieste competitia internationala ITF Juniors, care a adunat peste 120 de tenismeni din diferite tari. Astazi, au demarat partidele de pe tabloul principal. Moldovenii Ilie Snitari si Arina Gamretkaia au cedat surprinzator.

Ilie Snitari a jucat cu italianul Gianmarco Ferrari. Tenismanul din peninsula, cu 2 ani mai in varsta, clasat cu aproape 500 de pozitii mai sus, in topul mondial, la juniori, a dominat meciul. Ferrari s-a impus cu 6 la 2 si 6 la 1 si s-a calificat in etapa a doua a turneului international ITF Juniors.

Gianmarco FERRARI, TENISMEN ITALIA: “Adversarul meu a jucat bine cu forehand-ul, dar mai slab cu lovitura de rever. Nu s-a miscat bine. Terenul este foarte bun. Imi place turneul.” 

 Tot astazi, moldoveanca Arina Gamretkaia a cedat si ea, in fata unei jucatoare mai experimentate. Rusoaica Polina Kudermetova a castigat meciul cu 6 la 0 si 6 la 2.

Elena ORGAN, PRESEDINTE FTM: "Numai acel fapt ca ei au avut curajul sa iasa in fata unor adversari mult mai puternici, deja inseamna foarte mult. Pe teren, insa, invinge cel care e mai puternic.” 

Maine, in concursul masculin, va intra ultimul tenisman moldovean, Alexandr Vitcov. Turneul de categoria a 2-a ITF Juniors, desfasurat la Scoala Sportiva Specializata de Tenis, se va incheia duminica.