Primul gol al sezonului în Italia pentru mijlocașul de 16 ani, Cristian Palancica. Conaționalul nostru a înscris pentru echipa Under 18 a celor de la Lazio Roma.

Palancica a intrat pe teren în minutul 82 de pe banca de rezerve și a înscris în prelungiri singurul gol al echipei sale. 

Lazio a pierdut cu 1 la 2 meciul contra Atalantei. A fost și prima apariție a sezonului în tricoul echipei din Roma pentru fotbalistul nostru. 

Cristian Palancica este și membrul naționalei Moldovei de până la 17 ani, iar luna trecută a marcat în remiza cu Norvegia din preliminariile Campionatului European.