Fotbalistii din Israel au desfasurat primul meci dupa izbucnirea razboiului din tara lor. Israel a jucat pe un teren din Kosovo unde a avut parte de o primire ostila. Meciul din preliminariile Campionatului European a fost castigat de gazde, victoria favorizand nationala Romaniei in drumul spre EURO 2024.

La ceremonia dinaintea partidei din Pristina, fanii gazdelor au fluierat si au huiduit in timpul intonarii imnului Israelului. Statul Kosovo, care si-a proclamat independenta in 2008, este populat in mare parte de musulmani, asa ca partida s-a desfasurat intr-o atmosfera tensionata, fiind sporite normele de securitate atat de gazde, cat si de Israel, care a adus politisti pentru a se asigura ca nu vor exista incidente. Stadionul s-a aflat intr-o stare dezastruoasa din cauza ploii, iar ambele nationale nu au avut in lot toti liderii. In cele din urma, jucatorii din Kosovo au invins cu 1 la 0, datorita golului semnat de Milot Rashica.

Dupa meciul de aseara, care ar fi trebuit sa se joace luna trecuta, federatia de profil din Israel a criticat starea gazonului si actiunile fanilor din Kosovo. Israelienii mai au o partida restanta, care se va juca miercuri in Ungaria, contra Elvetiei. Victoria obtinuta ieri de Kosovo a marit sansele Romaniei sa se califice la EURO 2024. Elevii lui Edi Iordanescu conduc in grupa I, cu 16 puncte si un meci mai mult jucat decat Elvetia si Israel, care ocupa locurile doi si trei. Kosovo pastreaza sanse matematice la un bilet, iar Belarus si Andorra au pierdut orice speranta. Daca Elvetia este favorita la calificare, atunci Romania si Israel se pare ca vor decide nationala care va merge mai departe in disputa directa, pe 18 noiembrie.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.