Orașele italiene Milano și Cortina d’Ampezzo vor deveni în curând gazda celei de-a XXV-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă. Unul dintre cele mai mari evenimente sportive ale anului va debuta cu ceremonia de deschidere pe legendarul stadion de fotbal San Siro, pe 6 februarie, și va aduce apoi 16 zile pline de dueluri între cei mai buni sportivi ai lumii pentru medalii prețioase. Consultați programul JO de iarnă pentru a nu rata niciun moment special al celei de-a patra ediții olimpice organizate în Peninsula Italică, transmite flashscore.ro.

Când încep și se termină Jocurile Olimpice de iarnă 2026?

Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d'Ampezzo vor aduce în competiție peste 3000 de sportivi din aproape 100 de țări. Printre ei se vor afla și 25-28 de sportivi români. Pe 6 februarie, delegația română va fi prezentată la Milano, unde evenimentul va fi deschis oficial printr-o ceremonie festivă.

Chiar înainte ca San Siro să fie iluminat în culorile națiunilor din întreaga lume, vor avea loc primele probe. Sunt programate primele meciuri de hochei, va începe calificarea la big air snowboard, perechile mixte vor lansa primele pietre la curling, iar competiția pe echipe la patinaj artistic va debuta. Jocurile se vor încheia duminică, 22 februarie.

Cine transmite Jocurile Olimpice la TV

În România, competiția este transmisă de canalele Eurosport și pe TVR Sport.

Ziua 1 – sâmbătă, 7 februarie

*Orele afișate sunt cele locale (+1 în România)

10:05-12:05 – Curling (rundă perechi mixte)

10:30-12:45 – Schi acrobatic (calificări slopestyle feminin)

11:30-13:50 – Schi alpin (coborâre masculin)

12:10-14:40 – Hochei (Germania F – Japonia F)

13:00-14:50 – Schi fond (skiatlon feminin 10 km + 10 km)

14:00-16:15 – Schi acrobatic (calificări slopestyle masculin)

14:35-16:35 – Curling (rundă perechi mixte)

14:40-17:10 – Hochei (Suedia F – Italia F)

16:00-17:50 – Patinaj viteză (feminin – 3000 m)

16:40-19:10 – Hochei (SUA F – Finlanda F)

17:00-19:20 – Sanie (individual – manșa 1 și 2)

18:45-21:00 – Sărituri cu schiurile (feminin – trambulină mică, individual)

19:05-21:05 – Curling (rundă perechi mixte)

19:30-21:05 – Snowboarding (finală big air masculin)

19:45-22:55 – Patinaj artistic (competiție pe echipe – program scurt masculin, dans liber)

21:10-23:40 – Hochei (Elveția F – Canada F)

Ziua 2 – duminică, 8 februarie

09:00-11:00 – Snowboarding (calificări masculin și feminin – slalom paralel uriaș)

10:05-12:05 – Curling (rundă perechi mixte)

11:30-13:50 – Schi alpin (coborâre feminin)

12:30-14:00 – Schi fond (skiatlon masculin 10 km + 10 km)

13:00-14:40 – Snowboarding (finală masculin și feminin – slalom paralel uriaș)

14:05-15:40 – Biatlon (ștafetă mixtă 4x6 km)

14:35-16:35 – Curling (rundă perechi mixte)

16:00-18:20 – Patinaj viteză (masculin – 5000 m)

16:40-19:10 – Hochei (Franța F – Suedia F)

17:00-19:40 – Sanie (individual – manșa 3 și 4)

19:05-21:05 – Curling (rundă perechi mixte)

19:30-23:05 – Patinaj artistic (competiție pe echipe – programe libere: perechi, feminin, masculin)

19:30-21:45 – Snowboarding (calificări big air feminin)

21:10-23:40 – Hochei (Cehia F – Finlanda F)

Ziua 3 – luni, 9 februarie

10:05-12:05 – Curling (rundă perechi mixte)

10:30-12:15 – Schi alpin (combinată masculin – coborâre)

12:10-14:40 – Hochei (Japonia F – Italia F)

12:30-14:20 – Schi acrobatic (finală slopestyle feminin)

14:00-15:20 – Schi alpin (combinată masculin – slalom)

16:40-19:10 – Hochei (Germania F – Franța F)

17:00-19:20 – Sanie (individual feminin – manșa 1 și 2)

17:30-19:05 – Patinaj viteză (feminin – 1000 m)

18:05-20:05 – Curling (semifinale perechi mixte)

19:00-21:15 – Sărituri cu schiurile (masculin – trambulină mică, individual)

19:15-22:55 – Patinaj artistic (program scurt – dansuri pe perechi)

19:30-21:05 – Snowboarding (finală big air feminin)

20:40-23:10 – Hochei (Elveția F – SUA F)

21:10-23:40 – Hochei (Canada F – Cehia F)

Ziua 4 – marți, 10 februarie

09:15-10:45 – Schi fond (calificări sprint clasic – feminin, masculin)

10:30-12:15 – Schi alpin (combinată feminin – coborâre)

10:30-13:15 – Short track (calificări și finale – feminin 500 m, masculin 1000 m, ștafetă mixtă)

11:15-12:15 – Schi acrobatic (calificări boule masculin, runda 1)

11:45-13:50 – Schi fond (finală sprint clasic – feminin, masculin)

12:10-14:40 – Hochei (Japonia F – Suedia F)

12:30-14:20 – Schi acrobatic (finală slopestyle masculin)

13:30-15:30 – Biatlon (proba individuală masculin 20 km)

14:00-15:20 – Schi alpin (combinată feminin – slalom)

14:05-16:05 – Curling (meci pentru bronz – perechi mixte)

14:15-15:15 – Schi acrobatic (calificări boule feminin)

16:40-19:10 – Hochei (Italia F – Germania F)

17:00-19:50 – Sanie (individual feminin – manșa 3 și 4)

18:05-20:25 – Curling (finală perechi mixte)

18:30-22:45 – Patinaj artistic (program scurt masculin)

18:45-21:10 – Sărituri cu schiurile (echipe mixte)

20:10-22:40 – Hochei (Canada F – SUA F)

21:10-23:40 – Hochei (Finlanda F – Elveția F)

Ziua 5 – miercuri, 11 februarie

10:00-10:45 – Combinată nordică (masculin – trambulină mică – sărituri)

10:30-12:30 – Snowboarding (calificări halfpipe feminin)

11:00-11:45 – Schi acrobatic (calificări boule feminin, runda 2)

11:30-13:50 – Schi alpin (super-G masculin)

13:45-14:35 – Combinată nordică (masculin – alergare 10 km)

14:15-16:10 – Biatlon (feminin – 15 km individual)

14:15-15:35 – Schi acrobatic (finală boule feminin)

16:40-19:10 – Hochei (Slovacia – Finlanda)

17:30-20:40 – Sanie (dublu masculin și feminin – manșa 1 și 2)

18:30-20:00 – Patinaj viteză (masculin – 1000 m)

19:05-22:05 – Curling (masculin – runda 1)

19:30-23:10 – Patinaj artistic (dansuri libere)

19:30-21:30 – Snowboarding (calificări halfpipe masculin)

21:10-23:40 – Hochei (Suedia – Italia)

Ziua 6 – joi, 12 februarie

09:05-12:05 – Curling (feminin – runda 1)

10:00-10:45 – Schi acrobatic (calificări boule masculin, runda 2)

10:00-11:30 – Snowboarding (calificări snowboardcross masculin)

11:30-13:50 – Schi alpin (super-G feminin)

12:00-13:20 – Schi acrobatic (finală boule masculin)

12:10-14:40 – Hochei (Elveția – Franța)

13:00-14:55 – Schi fond (proba individuală feminină 10 km liber)

13:30-15:10 – Snowboarding (finală snowboardcross masculin)

14:05-17:05 – Curling (masculin – runda 2)

16:30-18:05 – Patinaj viteză (feminin – 5000 m)

16:40-19:10 – Hochei (Cehia – Canada)

18:30-19:55 – Sanie (ștafetă pe echipe)

19:05-22:05 – Curling (feminin – runda 2)

19:30-21:20 – Snowboarding (finală halfpipe feminin)

20:15-22:20 – Short track (finală feminin – 500 m, masculin – 1000 m)

21:10-23:40 – Hochei (Letonia – SUA și Germania – Danemarca)

Ziua 7 – vineri, 13 februarie

09:05-12:05 – Curling (masculin – runda 3)

10:00-11:30 – Snowboarding (calificări snowboardcross feminin)

12:00-13:55 – Schi fond (proba individuală masculin 10 km liber)

12:10-14:40 – Hochei (Finlanda – Suedia și Italia – Slovacia)

13:30-15:10 – Snowboarding (finală snowboardcross feminin)

14:00-15:40 – Biatlon (Masculin – 10 km sprint)

14:05-17:05 – Curling (feminin – runda 3)

16:00-18:40 – Skeleton (feminin – manșa 1 și 2)

16:00-18:15 – Patinaj viteză (masculin – 10 000 m)

16:40-19:10 – Hochei (Franța – Cehia și feminin – sferturi de finală)

19:00-23:15 – Patinaj artistic (programe libere masculin)

19:05-22:05 – Curling (masculin – runda 4)

19:30-22:20 – Skeleton (masculin – manșa 3 și 4)

19:30-21:20 – Snowboarding (finală halfpipe masculin)

21:10-23:40 – Hochei (Canada – Elveția și feminin – sferturi de finală)

Ziua 8 – sâmbătă, 14 februarie

09:05-12:05 – Curling (feminin – runda 4)

10:00-12:00 – Schi alpin (slalom uriaș masculin – manșa 1)

10:30-12:05 – Schi acrobatic (finală boule paralel feminin)

12:00-14:00 – Schi fond (ștafetă feminină 4x7,5 km)

12:10-14:40 – Hochei (Suedia – Slovacia și Germania – Letonia)

13:30-15:20 – Schi alpin (slalom uriaș masculin – manșa 2)

14:00-15:35 – Biatlon (feminin – sprint 7,5 km)

14:05-17:05 – Curling (masculin – runda 5)

16:00-18:05 – Patinaj viteză (feminin – urmărire pe echipe, calificări)

16:00-18:05 – Patinaj viteză (masculin – 500 m)

16:40-19:10 – Hochei (Finlanda – Italia și feminin – sferturi de finală)

18:45-21:05 – Sărituri cu schiurile (masculin – trambulină mare, individual)

19:05-22:05 – Curling (feminin – runda 5)

19:30-21:45 – Schi acrobatic (calificări big air feminin)

20:15-23:05 – Short track (finale (feminin – 1000 m, masculin – 1500 m)

21:10-23:40 – Hochei (SUA – Danemarca și feminin – sferturi de finală)

Ziua 9 – duminică, 15 februarie

09:05-12:05 – Curling (masculin – runda 6)

10:00-12:00 – Schi alpin (slalom uriaș feminin – manșa 1)

10:00-12:50 – Bob (monobob feminin – manșa 1 și 2)

10:30-12:05 – Schi acrobatic (finală boule paralel masculin)

11:00-12:30 – Snowboarding (calificări echipe mixte – snowboardcross)

11:15-12:00 – Biatlon (masculin – urmărire 12,5 km)

12:00-14:00 – Schi fond (ștafetă masculin 4x7,5 km)

12:10-14:40 – Hochei (Elveția – Cehia)

13:30-15:20 – Schi alpin (slalom uriaș feminin – manșa 2)

13:30-14:50 – Snowboarding (finală echipe mixte – snowboardcross)

14:05-17:05 – Curling (feminin – runda 6)

14:45-16:00 – Biatlon (feminin – urmărire 10 km)

16:00-18:05 – Patinaj viteză (masculin – urmărire pe echipe, calificări)

16:00-18:05 – Patinaj viteză (feminin – 500 m)

16:40-19:10 – Hochei (Canada – Franța)

18:00-20:00 – Skeleton (echipe mixte)

18:45-21:05 – Sărituri cu schiurile (feminin – trambulină mare, individual)

19:05-22:05 – Curling (masculin – runda 7)

19:10-21:40 – Hochei (Danemarca – Letonia)

19:30-21:45 – Schi acrobatic (calificări big air masculin)

19:45-22:25 – Patinaj artistic (program scurt perechi)

21:10-23:40 – Hochei (SUA – Germania)

Ziua 10 – luni, 16 februarie

09:05-12:05 – Curling (feminin – runda 7)

10:00-12:00 – Schi alpin (slalom masculin – manșa 1)

10:00-13:00 – Bob (dublu masculin – manșa 1 și 2)

10:30-12:45 – Snowboarding (calificări slopestyle feminin)

11:00-13:15 – Short track (finală masculin – 500 m, feminin – 1000 m)

13:30-15:20 – Schi alpin (slalom masculin – manșa 2)

14:00-16:15 – Snowboarding (calificări slopestyle masculin)

14:05-17:05 – Curling (masculin – runda 8)

16:40-19:10 – Hochei (feminin – semifinale)

19:00-22:15 – Bob (monobob feminin – manșa 3 și 4)

19:00-21:05 – Sărituri cu schiurile (masculin – super echipă)

19:05-22:05 – Curling (feminin – runda 8)

19:30-21:05 – Schi acrobatic (finală big air feminin)

20:00-23:10 – Patinaj artistic (program liber perechi)

21:10-23:40 – Hochei (feminin – semifinale)

Ziua 11 – marți, 17 februarie

09:05-12:05 – Curling (masculin – runda 9)

10:00-10:45 – Combinată nordică (sărituri – trambulină mare)

11:00-12:15 – Schi acrobatic (calificări sărituri feminin)

12:10-14:40 – Hochei (masculin – 2 meciuri de calificare play-off)

13:00-14:50 – Snowboarding (finală slopestyle feminin)

13:30-14:45 – Schi acrobatic (calificări sărituri masculin)

13:45-14:35 – Combinată nordică (alergare 10 km)

14:05-17:05 – Curling (feminin – runda 9)

14:30-16:10 – Biatlon (ștafetă masculin 4x7,5 km)

14:30-17:25 – Patinaj viteză (finală urmărire pe echipe masculin și feminin)

16:40-19:10 – Hochei (masculin – calificare play-off)

18:30-22:45 – Patinaj artistic (program scurt feminin)

19:00-22:10 – Bob (dublu masculin – manșa 3 și 4)

19:05-22:05 – Curling (masculin – runda 10)

19:30-21:05 – Schi acrobatic (finală big air masculin)

21:10-23:40 – Hochei (masculin – calificare play-off)

Ziua 12 – miercuri, 18 februari

09:05-12:05 – Curling (feminin – runda 10)

09:45-10:45 – Schi fond (calificări sprint pe echipe – stil liber)

10:00-12:00 – Schi alpin (slalom feminin – manșa 1)

11:30-13:05 – Schi acrobatic (finală sărituri feminin)

11:45-13:15 – Schi fond (finală sprint pe echipe – stil liber)

12:10-14:40 – Hochei (masculin – sferturi de finală)

13:00-14:50 – Snowboarding (finală slopestyle masculin)

13:30-15:20 – Schi alpin (slalom feminin – manșa 2)

14:05-17:05 – Curling (masculin – runda 11)

14:10-16:40 – Hochei (masculin – sferturi de finală)

14:45-16:20 – Biatlon (ștafetă feminină 4x6 km)

16:40-19:10 – Hochei (masculin – sferturi de finală)

19:05-22:05 – Curling (feminin – runda 11)

20:15-22:05 – Short track (finală masculin – 500 m, feminin – ștafetă 3000 m)

21:10-23:40 – Hochei (masculin – sferturi de finală)

Ziua 13 – joi, 19 februarie

09:05-12:05 – Curling (masculin – runda 12)

09:50-11:10 – Schi alpinism (calificări sprint masculin și feminin)

10:00-10:50 – Combinată nordică (sprint pe echipe – trambulină mare)

10:30-12:30 – Schi acrobatic (calificări halfpipe masculin)

11:30-13:05 – Schi acrobatic (finală sărituri masculin)

12:55-14:45 – Schi alpinism (finală sprint masculin și feminin)

14:00-15:00 – Combinată nordică (sprint pe echipe – alergare 2x7,5 km)

14:05-17:05 – Curling (feminin – runda 12)

14:40-17:10 – Hochei (feminin – meci pentru bronz)

16:30-18:10 – Patinaj viteză (masculin – 1500 m)

19:00-23:15 – Patinaj artistic (programe libere feminin)

19:05-22:05 – Curling (semifinale masculin)

19:10-22:10 – Hochei (feminin – finală)

19:30-21:30 – Schi acrobatic (calificări halfpipe feminin)

Ziua 14 – vineri, 20 februarie

10:00-13:00 – Bob (dublu feminin – manșa 1 și 2)

10:00-11:30 – Schi acrobatic (calificări skicross feminin)

12:00-13:40 – Schi acrobatic (finală skicross feminin)

14:05-17:05 – Curling (semifinale feminin)

14:15-15:20 – Biatlon (masculin – start în masă 15 km)

16:30-18:10 – Patinaj viteză (feminin – 1500 m)

16:40-19:10 – Hochei (masculin – semifinale)

19:05-22:05 – Curling (meci pentru bronz masculin)

19:30-21:20 – Schi acrobatic (finală halfpipe masculin)

20:15-22:40 – Short track (finală feminin – 1500 m, masculin – ștafetă 5000 m)

21:10-23:40 – Hochei (masculin – semifinale)

Ziua 15 – sâmbătă, 21 februarie

10:00-13:00 – Bob (bob de 4 – manșa 1 și 2)

10:00-11:30 – Schi acrobatic (calificări skicross masculin)

10:45-12:35 – Schi acrobatic (finală echipe mixte – sărituri)

11:00-14:05 – Schi fond (start în masă masculin – clasic, 50 km)

12:00-13:40 – Schi acrobatic (finală skicross masculin)

13:30-14:50 – Schi alpinism (finală ștafetă echipe mixte)

14:05-17:05 – Curling (meci pentru bronz feminin)

14:15-15:15 – Biatlon (Feminin – start în masă 12,5 km)

15:00-18:00 – Patinaj viteză (start în masă masculin și feminin)

19:00-22:10 – Bob (dublu feminin – manșa 3 și 4)

19:05-22:25 – Curling (finală masculin)

19:30-21:20 – Schi acrobatic (finală halfpipe feminin)

20:00-22:30 – Patinaj artistic (gala demonstrativă)

20:40-23:40 – Hochei (meci pentru bronz masculin)

Ziua 16 – duminică, 22 februarie

10:00-13:20 – Bob (bob de 4 – manșa 3 și 4)

10:00-13:35 – Schi fond (start în masă feminin – clasic, 50 km)

11:05-14:25 – Curling (finală feminin)

13:10-16:10 – Hochei (finală masculin)