Qinwen Zheng a transformat revenirea după accidentare într-un triumf pe teren propriu. Campioana olimpică de la Paris a devenit prima chinezoaică din istorie, care cucerește titlul de la Beijing. Zheng a obținut cea mai mare performanță a carierei, după ce a învins-o pe Mirra Andreeva în finală.
Qinwen Zheng și-a scris frumoasa poveste cu propriile mâini și a cucerit primul trofeul Masters 1000 al carierei, în care a avut o finală de Mare Șlem pierdută, dar și un titlu olimpic în 2024. Chinezoaica și-a bucurat fanii de acasă și a devenit prima reprezentantă a țării sale campioană la Beijing. Zheng s-a calificat cu un wild card, după ce, o accidentare la cot și operația suferită în 2025 au ținut-o departe de teren o perioadă îndelungată și au făcut-o să cadă în top-ul mondial.
Revenirea a prins contur la US Open, unde a ajuns în sferturile de finală, iar la Beijing a continuat să impresioneze. În finală, Zheng a avut nevoie de răbdare pentru a trece de Andreeva. Primul set a fost echilibrat, însă chinezoaica a câștigat trei game-uri consecutive pentru a închide manșa. În setul secund, cele două au mers cap la cap până la 4 la 4, moment în care Zheng a forțat decisiv și a încheiat partida cu un as.
Pentru jucătoarea de 24 de ani, acesta este primul titlu al sezonului. Victoria are o semnificație aparte: anul trecut, Zheng a fost nevoită să abandoneze la Beijing din cauza unei accidentări, iar acum a ridicat trofeul în fața propriilor suporteri.
Pentru succesul înregistrat, Zheng va încasa un milion 151 de mii de dolari și va primi 1.000 de puncte în clasamentul mondial, care o vor propulsa până pe locul 23, un salt fenomenal de 31 de poziții. Deși a pierdut finala, Mirra Andreeva va urca pe treapta a treia WTA, cea mai bună din carieră. Rusoaica va primi peste 600 de mii de dolari.

