Radu Albot ar vrea sa deschida o academie de tenis in Moldova, pentru a promova acest gen de sport in randul copiilor. Totusi, cel mai bun jucator din tara noastra nu ar vrea ca fiica sa, Adeline, sa ii calce pe urme. Micuta il sustine pe tatal sau la multe turnee, iar la sfarsitul lunii iunie a devenit o adevarata vedeta, captand atentia la Wimbledon.

„Este atat de dulce. E superba. Uneori ai un pic mai multa dorinta de a invinge pentru asemenea momente.”

Adeline a adunat aplauzele publicului si captat atentia camerelor de filmat dupa un meci jucat de Radu Albot in calificarile la Wimbledon. Fetita a fugit pe teren spre tatal sau, pentru a-l felicita cu victoria obtinuta.

Atunci, postarea pe pagina oficiala a turneului de Mare Slem a adunat rapid mii de aprecieri. Internautii s-au topit, vazand imaginile.

„Asteapta o secunda, mai asteapta, Adeline. Vrei jos? Haide, stai putin.”

Radu ALBOT, TENISMEN:  „Dupa Wimbledon, ea a devenit cel mai mare superstar din Moldova. Toti cunoscutii, dar si simplii iubitori ai tenisului, mi-au spus ca au vazut video-ul in care ea a iesit pe teren. A fost uimitor, nu credeam ca va fi un asemenea boom. Vom vedea, poate plecam la alte turnee si facem alte video-uri mai interesante.”

Tenismenul nostru a recunoscut ca, din punct de vedere moral, ii este mai usor sa joace la turnee cand are familia alaturi, lucru care este destul de costisitor, tinand cont de calendarul ATP.

Radu ALBOT, TENISMEN:  „Multe turnee la care joc sunt, din pacate, singur, pentru ca nu este usor sa calatoresti cu familia. Vom incerca sa facem o calatorie spre sfarsit de sezon, sa mergem toti impreuna.”

Micuta Adeline a implinit trei ani in luna aprilie si petrece din ce in ce mai mult timp pe terenul de tenis. Acest fapt nu este tocmai pe placul tatalui sau.

Radu ALBOT, TENISMEN:  „- Eu sunt singurul din familie care este contra ca fiica mea sa joace tenis.

–   De ce ai fi contra?

–   As fi contra, pentru ca e foarte greu. Este un sport care necesita foarte multe sacrificii. Aproape nu ai copilarie deloc, mereu esti in calatorii, nu prea ai prieteni.

–   Acum cand am crescut imi dau seama ca a fost o decizie buna, insa nu vreau sa treaca si copilul meu prin ce am trecut eu cand eram mic. ”

Desi nu ar vrea ca Adeline sa-i repete experientele, jucatorul nostru a marturisit ca ca isi va incuraja fiica, daca isi va dori, sa faca tenis. Radu Albot ar vrea ca mai multi copii sa practice tenisul in Moldova, contribund la dezvoltarea acestui gen de sport.

Radu ALBOT, TENISMEN:  „Sper ca pe viitor vor fi multi copii care vor juca bine. Poate voi infiinta si eu o academie de tenis in Republica Moldova, ceea ce ar ajuta. Este un proiect lung ca durata, pentru ca dureaza foarte mult timp, ani, pana cand cresti un jucator de tenis bun.”

Radu Albot preconizeaza ca pana la sfarsit de an sa mai participe la cateva turnee in Europa. Scopul principal este sa acumuleze puncte necesare pentru calificarea automata la Australian Open, progrmat la inceputul anului urmator. Moldoveanul ocupa in acest moment locul 116 ATP.