Cel mai bun tenismen din țara noastră, Radu Albot, și-a aflat numele primului adversar de la turneul Challenger 100, Moldova Open. Conaționalul nostru va întâlni mâine un francez venit din calificări.

Maxime Janvier a trecut de două runde de calificare, iar mâine, în primul meci al zilei pe terenul central de la Moldova Open, va da piept cu favoritul publicului de la noi, Radu Albot. Francezul de 29 de ani se află în afara top 500 ATP, iar cea mai bună clasare a fost locul 170 în 2019. 

Nici Radu Albot nu are o poziție bună, fiind pe poziția 479, dar în trecut a fost și printre primii 40 jucători ai lumii. Moldoveanul a mai evoluat de două ori contra francezului și l-a învins de fiecare dată. Imediat după meciul lor, pe teren va intra celălalt jucător de la noi, care a primit un wildcard, Ilia Snițari. Doar că misiunea sa va fi mult mai complicată, deoarece va da peste favoritul numărul doi, Zdanek Kolar.