Radu Albot și-a încheiat evoluția din acest an de la Roland Garros. Cel mai bun tenismen moldovean a fost eliminat în turul al doilea al calificărilor.
Radu Albot a cedat după un meci foarte disputat în fața francezului Mathias Bourgue. A fost o partidă de două ore și jumătate, câștigată de francez după un 6 la 4 în setul decisiv. În acest an organizatorii au pus la dispoziție niște premii record, iar pentru că a trecut de primul tur al calificărilor Radu Albot va primi un cec de 20 de mii de euro.
Openul Franței este unul dintre turneele favorite ale jucătorului nostru, Radu Albot a ajuns de 4 ori în runda a doua pe tabloul principal.

