Radu Albot si Alexandru Cozbinov au cucerit primul trofeu la proba de dublu. Cei doi tenismeni au facut echipa la turneul ATP Challenger de la Istanbul. Jucatorii moldoveni au invins perechea formata din Antonio Sancic si Artem Sitak.

Startul setului de debut al finalei de la ATP Challenger din Turcia a fost unul echilibrat, pana in momentul in care Albot si Cozbinov au pierdut un serviciu, lucru de care a profitat perechea formata din Sancic si Sitak, impunandu-se cu 6 la 4.

In actul secund, tenismenii moldoveni au reusit sa egaleze situatia la general. Adversarii lui Albot si Cozbinov au ratat ultimul serviciu, iar jucatorii nostri au invins cu 7 la 5 si au transferat partida la tie-break.

Acolo, perechea formata din Radu Albot si Alexandru Cozbinov s-a dovedit a fi mai tare si a smuls victoria cu 11 la 9, trecandu-si in palmares primul trofeu la proba de dublu.

Gratie acestui succes, cei doi tenismeni moldoveni s-au ales cu un cec in valoare de 3,100 de dolari si 80 de puncte in clasamentul mondial.