Presedintele Federatiei de profil isi doreste ca Gabi Balint, care mai are contract pe 4 luni, sa ramana. Tehnicianul, la randul sau, afirma ca va lua o decizie dupa preliminariile EURO-2012.
Contractul tehnicianului roman la nationala noastra de fotbal expira in luna decembrie. In timp ce Gabi Balint spune ca inca nu a decis daca va ramane la echipa, presedintele Federatiei de fotbal spune ca si-ar dori ca antrenorul sa-si reinnoiasca acordul.
Astfel, deocamdata nu se stie daca Balint va pregati Moldova in preliminariile Campionatului Mondial din 2014. In urma tragerii la sorti, Moldova va juca in aceeasi grupa cu nationalele Angliei, Muntenegrului, Poloniei, Ucrainei si San Marino.
Gabi Balint a preluat nationala Moldovei in ianuarie 2010. Dupa 6 meciuri disputate in actuala campanie de calificari la EURO-2012, selectionata noastra a acumulat 6 puncte si imparte locurile 4 si 5 in clasament cu reprezentativa Finlandei.


