Tensiune si dramatism in cel mai vechi derby din Europa. Rivalele din orasul Glasgow, Rangers si Celtic, s-au intalnit intr-un nou meci direct. Rangers s-a impus cu 3 la 2, la capatul unui meci fabulos, din care nu au lipsit cartonasele rosii.
Pentru Glasgow Rangers meciul cu marea rivala Celtic a avut un rol aparte. Asta deoarece echipa se confrunta cu grave probleme financiare, si se afla sub administrare judiciara pentru datorii la stat.
De aceasta data gazdele au inceput meciul foarte motivate, si in minutul 11 au deschis scorul prin Aluko. Dupa aceasta nervii si tensiunea i-a cuprins pe oaspeti, care au vazut doua cartonase rosii. Au fost eliminati Cha Doo-Ri si Wanayama.
Aflati in superioritate numerica, Rangers a majorat scorul prin golurile inscrise de Little si Wallace. Era 3 la 0 in minutul 77 si nimic nu anunta finalul incendiar. Mai intai fundasul american al celor de la Rangers, Carlos Bocanegra, a vazut rosu in fata ochilor.
Celtic a dat un semnal de revenire, iar Brown a fructificat lovitura de la 11 metri. Mai mult, in minutul 91 Rogne a marcat pentru 3 la 2, insa era prea tarziu.
Rangers a invins si si-a consolidat astfel locul secund, fiind la 18 puncte in spatele lui Celtic. De partea cealalta, in caz de victorie, Celtic ar fi putut sarbatori un nou titlu de campioana, cu 7 etape inainte de finalul sezonului.


