Pana la startul Campionatului European a ramas o singura zi, iar patronii localurilor sunt deja pregatiti. Sute de litri de bere abia asteapta sa fie turnate in halbe, iar in meniuri au aparut si specialitati culinare noi. Unii patroni promit surprize pentru amatorii de fotbal care vor veni sa urmareasca meciurile in baruri.
Ca sa atraga clienti, unii patroni nu cruta nimic, asa ca au redus preturile la toata consumatia.
Suporterii vor putea urmari meciurile de la Campionatul European si in aer liber. In Piata Marii Adunari Nationale vor fi instalate 2 ecrane mari.
Scuarul Teatrului Operei si Balet ”Maria Biesu” este o alta locatie, de unde vor putea fi urmarite partidele. Ce-i drept, instalarea celor 3 monitoare promise de o companie privata inca nu a inceput.
EURO-2012 va debuta maine cu doua meciuri Polonia-Grecia si Rusia-Cehia.


