Nou-promovata, Real Sireți, continuă să fure puncte celor mai bune echipe din campionatul internt. După remizele cu Zimbru și Petrocub, a venit un egal cu Milsami. Totul s-a decis în prelungirile partidei.

Milsami a avut nevoie de doar cinci minute pentru a prelua conducerea în partida de la Orhei. Vulturii roșii au desfăcut apărarea adversă din câteva pase, iar Sibiry Keita a înscris. Până la pauză nu s-a mai marcat, deși ambele echipe au pus în pericol poarta adversă. 

În minutul 54, Oleg Molla a fost găsit singur în flancul drept, iar după două șuturi, mingea a sărit în fața lui Eugeniu Borovschi, care a îndeplinit o formalitate și a egalat. Echilibrul nu s-a menținut foarte mult, deoarece noua echipă pregătită de Veaceslav Rusnac a intensificat atacurile, iar Sorin Chele a șutat imparabil. 

Exact cum s-a întâmplat în meciurile trecute, Real Sireți a jucat curajos pe final și a putut să smulgă un rezultat important. În ultimul minut de prelungire, fundașul lui Milsami, Christopher Nwaeze, a scos mingea cu mâna de pe linia porții. Nigerianul a fost eliminat, iar Borovschi a executat penalty-ul.

Chiar dacă nu a putut să își completeze dubla, Daniel Dosca a fost primul la reluare și a trimis mingea în plasă. 2 la 2 a fost scorul final, așa că Real Sireți obține a treia remiză la rând, după cele cu Zimbru și campioana Sheriff. Doar că înainte de asta a pierdut primele trei etape, așa că nou-promovata rămâne ultima în liga 7777, cu trei puncte acumulate. Milsami a adunat șase puncte până acum.