Rezultat extraordinar pentru Radu Albot. Tenismenul nostru s-a calificat pe tabloul principal de la Wimbledon. În finala calificărilor Albot l-a învins pe columbianul Daniel Galan, tenismen clasat mai bine în topul ATP.

Publicat:27.06.2024, 21:00

În meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, Radu Albot l-a întâlnit pe columbianului Daniel Galan, tenismen clasat pe locul 106 în lume. Jucătorul nostru a avut parte de un meci foarte bun și s-a impus foarte repede în primele doua seturi. După o oră și 10 minute Radu Albot conducea cu 2 la 0 la seturi, scor 6 la 4 și 6 la 2.

Cel mai bun tenismen din Moldova, clasat în prezent pe poziția 145 a început bine și actul 3, a reușit break-ul în game-ul 5, dar imediat și-a pierdut serviciul. Astfel s-a ajuns la tie-break, acolo unde columbianul s-a impus cu 8 la 6 și anunța o revenire. Totuși Radu Albot a gestionat foarte bine manșa următoare, a câștigat clar setul patru cu 6 la 3 și după aproape 3 ore de joc, obține calificarea mult râvnită.

Pentru că va juca în prima rundă de pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, Albot și-a asigurat deja un premiu de peste 70 de mii de euro. Cea mai bună performanță a moldoveanului la turneul din Londra a fost participarea în runda a treia în 2018.