Prezent in prima finala a unui turneu ATP Masters, americanul John Isner nu a rezistat decat in primul set in fata lui Federer. Set pe care l-a si cedat la tie-break. Federer a controlat disputa in actul secund si s-a impus in cele din urma cu 6 la 3, obtinand astfel al patrulea titlu la Indian Wells.
Fostul numar 1 mondial si-a trecut astfel in palmares al 19-lea titlu de Masters, egalandu-l la acest capitol pe spaniolul Rafael Nadal. Acest succes i-a adus lui Federer o mie de puncte in clasamentul ATP si 1 milion de dolari. Pentru Federer titlul de la Indian Wells este al treilea succes al sezonului dupa cele obtinute la Rotterdam si Dubai.


