Naționala României a debutat cu dreptul la Campionatul European de handbal feminin. Tricolorele au învins la limită echipa Cehiei cu scorul de 29 la 28, după ce au fost conduse la pauză.

România a început slab meciul de la Debrecen, în fața Cehiei şi a fost condusă la şase goluri în prima repriză, cu 11 la 5 și 12 la 6. Dar tricolorele au redus ecartul, iar la pauză Cehia, echipa antrenată de norvegianul Bent Dahl, avea doar două goluri în plus pe tabelă, 13 la 11.

Cehoaicele au rămas în avantaj până în minutul 53, când România a reuşit egalarea, 25 la 25. Iar finalul a aparținut echipei pregătite de Florentin Pera, care s-a impus dramatic, cu 29 la 28. Bianca Bazaliu a fost cea mai bună jucătoare a echipei României, cu 9 goluri înscrise.

Din aceeași grupă, selecționata Muntenegrului a reușit o victorie confortabilă, 24 la 18 în fața Serbiei. Cea mai bună jucătoare a formației muntenegrene a fost Djurdjina Jaukovic, care a înscris 11 goluri.

Cele două câștigătoare de aseară se vor întâlni mâine într-un meci direct. Pe 1 decembrie, de ziua României, tricolorele se vor bate, tot la Debrecen, contra echipei Muntenegrului. Primele două formații clasate se vor califica în grupele principale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.