Italianul Matteo Arnaldi a provocat surpriza turului al treilea la Roland Garros, după ce l-a învins ușor pe favoritul numărul șase Andrey Rublev. Rusul a pierdut în trei seturi și a cedat nervos de mai multe ori pe parcursul partidei.
Rusul Andrey Rublev a fost de nerecunoscut și a cedat nervos în mai multe rânduri. Pe lângă faptul că și-a lovit racheta de genunchi repetat, acesta a lovit-o și de pământ, iar apoi a dat și cu piciorul în scaun.
Campion la mastersul de la Madrid în urmă cu mai puțin de o lună și unul dintre jucătorii cu pretenții la fazele superioare ale turneului de la Paris, Andrey Rublev a părăsit competiția fără set câștigat în turul al treilea. Dacă primul set a fost unul pe contre și s-a decis abia la tiebreak, cel de-al doilea a fost dominat clar de Matteo Arnaldi, care a câștigat cinci gameuri consecutive. Aflat pe locul 6 în ierarhia mondială, Rublev a încercat să revină în setul al treilea, unde a și condus în 3 rânduri, dar Arnaldi a reușit o nouă serie de puncte, iar victoria a venit după două ore și 35 de minute.
Între timp Carlos Alcaraz a făcut pasul în optimile de la Roland Garros. Al treilea favorit al competiției de la Paris l-a învins în trei seturi pe Sebastian Korda. Fostul lider mondial se pare că a trecut peste problemele medicale din ultimele săptămâni și s-a impus fără prea mari emoții în fața lui Korda cu 6 la 4, 7 la 6 și 6 la 3.
Campionul de la Openul Francez va câștiga un premiu de peste 2 milioane și jumătate de dolari.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

