S-a oficializat cel mai scump transfer al iernii. Echipa lui Cristiano Ronaldo, FC Al-Nassr a plătit 77 de milioane de euro pentru a semna cu atacantul de doar 21 de ani, Jhon Duran. Niciun alt fotbalist columbian nu a costat mai mult de-a lungul istoriei.
„Nu, nu, nu. Calmați-vă, nu am timp pentru așa ceva. Dă-mi tricoul. Ne vedem luni.”
Al-Nassr a anunțat transferul lui Duran printr-un filmuleț original, care părea plin de mister și patos, până a fost întrerupt de pragmaticul fotbalist. Columbianul era considerat la Aston Villa o revervă de vis, salvând multe meciuri după ce a intrat de pe bancă. În 78 de partide pentru britanici, atacantul deosebit pentru fizicul atletic și șutul violent, a marcat 20 de goluri, multe dintre care, adevărate capodopere.
Al-Nassr a plătit 77 de milioane de euro pentru serviciile sale, dar suma ar putea crește 90 de milioane, în funcție de bonusuri. Jhon Duran este cel mai scump columbian din istorie, depășind recordul lui James Rodriguez, care a fost achiziționat de Real Madrid pentru 63 de milioane de euro.
Al-Nassr a semnat cu jucătorul sud-american un contract valabil pe cinci ani și jumătate, cu o creștere simțitoare a salariului, până la peste 20 de milioane de euro anual, față de aproximativ 4 milioane, cât primea în Anglia.
Chiar dacă a fost criticat pentru că a plecat după bani în Arabia la doar 21 de ani, Duran se va bucura de coechipieri de lux, printre care Cristiano Ronaldo, Sadio Mane și Marcelo Brozovic. Transferul columbianului este cel mai scump la nivel mondial în această iarnă, depășind mutarea lui Omar Marmoush de la Frankfurk la Manchester City și achiziția georgianului Kvicha Kvaratskhelia de la Napoli la PSG, pentru 70 de milioane de euro.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imagnile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.