Centrul orașului Cracovia a erupt, după ce Wisla a promovat în prima ligă poloneză. Patru ani a durat așteptarea zecilor de mii de fani, care au invadat străzile și au sărbătorit din plin revenirea pe marea scenă a clubului cu o istorie bogată.

Piața Centrală a orașului a devenit neîncăpătoare. Potrivit organizatorilor, peste 50 de mii de microbiști au sărbătorit titlul obținut de Wisla în liga secundă. 

Mai mult dintre jumătate dintre oameni au fost mai întâi în tribunele stadionului din Cracovia, unde au urmărit ultima partidă a sezonului, câștigată cu 2 la 0. Wisla a revenit în prima ligă, după patru sezoane în eșalonul secund, iar acest succes i-a descătușat pe fanii îmbrăcați în tricourile echipei, care au aprins fumigene și petarde. 

Fotbaliștii s-au alăturat sărbătorii și nimeni nu a mai dormit, deși era trecut de miezul nopții. Wisla este unul dintre cele mai titrate cluburi din istorie, având 13 titluri în palmares, cu două mai puține decât lidera la acest capitol, Legia.