S-a născut un nou „clasic” al tenisului feminin. Lidera ierarhiei mondiale, Aryna Sabalenka, și Elena Rybakina, care va fi noul număr doi mondial, vor da piept în a treia finală importantă consecutivă. Ambele jucătoare nu au avut emoții în penultimul act.

Elena Rybakina a întâlnit-o pentru a șaptea oară în carieră pe Elina Svitolina, înaintea partidei scorul meciurilor directe fiind egal. După un schimb de break-uri în debutul meciului, jucătoarele au ținut de propriul serviciu, până când ucraineanca de pe locul 9 în lume și l-a pierdut la scorul de 5 la 5. Astfel, Rybakina a închis primul set, iar în al doilea reprezentanta Kazahstanului a forțat. După ce a condus cu 5 la 1, a treia favorită de la Indian Wells s-a relaxat, dar a obținut într-un final victoria cu 6 la 4.

Începând de luni, indiferent de rezultat, Rybakina va urca pe locul doi WTA, în spatele liderei, Aryna Sabalenka. Bielorusa nu a întâmpinat probleme în semifinala cu Linda Noskova. Surpriza turneului, în vârstă de 21 de ani, a cedat cu 3 la 6 și 4 la 6.

Sabalenka s-a calificat al doilea an consecutiv în finala de la Indian Wells și pentru a treia oară în carieră. Adversară în lupta pentru trofeu, exact ca în 2023, este Elena Rybakina, care a învins-o atunci pe bielorusă. Se pare că tenismena kazahă a găsit formula succesului contra liderei mondiale, câștigând ultimele două finale: la Turneul Campioanelor și Australian Open. Noua bătălie pentru trofeul Masters va avea loc mâine, campioana urmând să încaseze peste 1,1 milioane de dolari.