Iar peste Prut am avut parte de o seară cu sentimente complet diferite pentru reprezentantele României în cupele europene. Universitatea Craiova a obținut un rezultat care îi păstrează intacte șansele la calificare în Europa League, în timp ce CFR Cluj a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria sa europeană și este cu un pas în afara Conference League.
Universitatea Craiova a plecat neînvinsă din Finlanda, după 1 la 1 cu KuPS, în prima manșă a turului trei preliminar din Europa League. Gazdele au crezut că au deschis scorul încă din minutul 5, însă reușita lui Armah a fost anulată pentru offside. Oltenii au răspuns prin ocaziile lui Etim și Baiaram, iar în minutul 38 chiar Ștefan Baiaram a spart gheața, profitând de o centrare în fața porții și trimițând mingea în plasă.
Finlandezii au egalat în minutul 72, când Jaime Moreno a înscris cu o lovitură de cap, stabilind scorul final, 1 la 1. Returul se va disputa pe 13 august, pe stadionul Ion Oblemenco, iar învingătoarea dublei o va întâlni în play-off pe echipa ce va pierde în confruntarea dintre Ararat-Armenia și Celje.
Iar în Conference League, CFR Cluj a trăit un adevărat coșmar în Gruia. Ardelenii au fost spulberați cu 5 la 0 de norvegienii de la Tromsø și au nevoie de un miracol în retur pentru a mai spera la calificare. Scandinavii au deschis scorul rapid prin Heine Larsen, care a reușit dubla până în minutul 20.
Înainte de pauză, Isak Dahlqvist a făcut 3 la 0, iar un al patrulea gol al oaspeților a fost anulat pentru offside. Nici repriza secundă nu a schimbat cursul jocului. Dahlqvist a mai înscris de două ori și și-a trecut în cont un hat-trick.
De partea cealaltă CFR a expediat primul șut pe spațiul porții abia în minutul 85 de Andres Șfaiț. Returul din Norvegia va avea loc peste o săptămână, însă după acest 0 la 5 calificarea pare doar o misiune teoretică. Echipa care va merge mai departe va înfrunta formația engleză Brighton în play-off-ul Conference League.

