Selecționata Europei şi echipa Restului Lumii, au fost la egalitate în Cupa Laver după prima zi, și sunt și acum la egalitate după primele doua partide din ziua a doua. Campionul de la Wimbledon și de la Roland Garros din acest an Carlos Alcaraz a adus punctele egalării.

Europa și Restul lumii sunt la egalitate 4 la 4, în Cupa Laver, turneu ce adună cei mai în formă tenismeni ai momentului. Echipa mondială, antrenată de legendarul John McEnroe, a fost cea care a câștigat primul meci la simplu, argentinianul Francisco Cerundolo învingându-l pe norvegianul Casper Ruud cu un dublu 6 la 4.

Echipa europeană, antrenată de nu mai puțin legendarul Björn Borg, a egalat apoi în al doilea meci, câștigat ușor de grecul Stefanos Tsitsipas în fața australianului Thanasi Kokkinakis , scor 6 la 1 și 6 la 4. Europa a condus apoi cu 2 la 1, după ce bulgarul Grigor Dimitrov l-a învins pe chilianul Alejandro Tabilo după două seturi decise la tie-break.

Iar în cele din urmă, egalitatea a fost restabilită după meciul de dublu, câştigat de americanii Taylor Fritz şi Ben Shelton în fața perechii Carlos Alcaraz/Alexander Zverev.

Echipa Restului Lumii a răsturnat apoi scorul după primul meci de astăzi. Americanul Frances Tiafoe a oferit surpiza și l-a învins pe rusul Daniil Medvedev. După un schimb de seturi, partida s-a decis în super tie-break unde tenismenul din SUA s-a impus cu 10 la 5.

Scorul a devenit apoi din nou egal. Spaniolul Carlos Alcaraz l-a învins pe un alt american, Ben Shelton, după două seturi identice încheiate cu 6 la 4. În aceste clipe se desfășoară întâlnirea dintre germanul Alexander Zverev şi americanul Taylor Fritz, iar ziua la Laver Cup, se va încheia cu partida de dublu dintre norvegianul Casper Ruud și grecul Stefanos Tsitsipas care se vor duela cu perechea americano/chiliană Ben Shelton)/Alejandro Tabilo. Lansată în 2017 de renumitul Roger Federer, Cupa Laver este un turneu demonstrativ şi numit astfel ca omagiu adus australianului Rod Laver, ultimul tenisman care a câştigat cele patru turnee de Mare Şlem în acelaşi an calendaristic, în 1969. La Cupa Laver participă şase jucători europeni de top şi alți şase reprezentând Restul lumii. Prima dintre cele două echipe care a obținut 13 puncte din cele 24 posibile câştigă. Selecționata Europei a câştigat primele patru ediții, iar echipa Restului Lumii ultimele două.