Selecționata României a mai făcut un pas important în lupta pentru promovare în a doua divizie valorică a Ligii Națiunilor. Discipolii lui Mircea Lucescu conduc grupa lor cu maxim de puncte după patru etape, ieri reușind o victorie la limită contra Lituaniei.

România a început prost partida din deplasare și s-a văzut condusă după 7 minute de la start. Lituania a înscris din penalty, după hențul lui Andrei Rațiu. Oaspeții au echilibrat jocul, iar peste mai puțin de un sfert de oră au beneficiat și ei de o lovitură de pedeapsă din același motiv. Răzvan Marin a șutat precis și a egalat. România a mai avut o ocazie bună până la pauză, dar la sfârșitul primei reprize a fost 1 la 1. Tabloul general nu s-a schimbat după pauză. Niciuna dintre echipe nu a avut inițiativa, dar în minutul 65, românii au desfășurat un contraatac de manual, Radu Drăgușin, Dennis Man și Denis Drăguș reușind să descoase în trei apărarea adversă.

Sfârșitul partidei nu a adus nimic notabil, Lituania căutând neputincioasă drumul spre gol. România s-a impus cu 2 la 1 și conduce în grupa sa, cu 12 puncte obținute în 4 dueluri. Lituania este ultima, fără puncte. Locul trei îl ocupă Cipru, iar poziția secundă îi revine naționalei din Kosovo, care înregistrează nouă puncte. Kosovo a bătut ieri Cipru cu 3 la 0. În următoarea etapă, România va primi pe teren propriu replica adversarilor din Kosovo, iar în cazul unei victorii, își va asigura primul loc în grupă și promovarea în divizia B, a doua ca valoare în Liga Națiunilor. Totodată, elevii lui Mircea Lucescu, câștigând grupa, se pot califica în play-off-ul preliminar al Campionatului Mondial din 2026, unde vor fi patru cele mai bine cotate lidere ale grupelor, care nu vor reuși să ajungă prin intermediul preliminariilor clasice.