Selectionatele Spaniei si Angliei vor juca finala Campionatului European de pana la 21 de ani. Ibericii au ajuns in ultimul act, dupa ce au invins categoric adversarii din Ucraina, in timp ce englezii s-au calificat in urma victoriei in fata Israelului.
Ucraina a inceput in forta confruntarea cu reprezentativa Spaniei de pe stadionul Steaua din Bucuresti. In minutul 13, Mudryk s-a distrat cu fundasii adversi si i-a pasat decisiv lui Bondarenko. Acest gol i-a enervat pe iberici, care s-au dezlantuit. Pana la pauza Abel Ruiz si Oihan Sancet au intors rezultatul, iar in actul secund Blanco, Oroz si Gomez au spulberat defensiva Ucrainei. Asadar, dupa ce a remizat in faza grupelor, Spania s-a impus cu 5 la 1 in semifinale.
Spania va intalni in finala Campionatului European Under 21 reprezentativa Angliei. Britanicii au jucat impotriva surprizei turneului, Israel, care a bifat cea mai buna performanta din istoria nationalei, calificandu-se in penultimul act. Drumul lor s-a oprit in aceasta faza competitionala, deoarece Anglia s-a impus cu 3 la 0. Gibbs-White, Palmer si Archer au semnat reusitele.
Finala Europeanului gazduit de Romania si Georgia se va juca sambata la Batumi. Spania, alaturi de Ucraina si Israel, si-au asigurat cate un loc la Olimpiada din 2024, datorita performantelor obtinute. Anglia nu poate participa, iar a patra reprezentanta a Europei este gazda Jocurilor Olimpice, Franta.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

