Canadianca Victoria Mboko continuă să fie revelația Mastersului din Montreal. Tânăra de 18 ani a salvat o minge de meci în drumul spre o victorie spectaculoasă în fața Elenei Rybakina. Adolescenta Mboko s-a calificat în finala turneului unde o va întâlni pe nipona Naomi Osaka.
La doar 18 ani, Victoria Mboko s-a hrănit din energia publicului și a reușit un nou meci magic la Mastersul canadian. După ce în optimile de finală a eliminat-o pe favorita principală și campioana de la Roland Garros, Coco Gauff, canadianca Victoria Bkoko a oferit o nouă surpiză. Adolescenta - beneficiară a unui wild card, a eliminat-o și pe fosta campioană de la Wimbledon, Elena Rybakina, kazaha având parte și de o minge de meci în decisiv. Mboko s-a impus dramatic la tie-break, după un meci de aproape 3 ore, scor 1 la 6, 7 la 5 și 7 la 6.
După victoria impresionantă, Mboko – aflată la doar a treia participare la un turneu WTA 1000 – va juca finala împotriva niponei Naomi Osaka, cvadruplă campioană de Grand Slam. Fosta lideră mondială a învins-o în două seturi pe daneza Clara Tauson, scor 6 la 2 și 7 la 6, nu înainte de a salva două mingi de set în actul secund.
Campioana Mastersului canadian va primi un cec de 750 de mii de dolari și își va adăuga 1000 de puncte în topul mondial.