Visul frumos al fenomenului din lumea darts-ului, Luke Littler s-a incheiat. Englezul de numai 16 ani, devenit cel mai tanar finalist din istoria Campionatului Mondial, a fost invins in ultimul act al turneului de un conational.

Publicat:04.01.2024, 19:53

Englezul de 28 de ani, Luke Humphries, a cucerit in premiera titlul intercontinental, urcand totodata in fotoliul de lider al clasamentului mondial. Victoria sa a fost previzibila, Humphries castigand trei turnee majore in 2023. Totusi, publicul l-a aplaudat mai mult pe Luke Littler, adolescentul, care a facut furori la primul sau Campionat Mondial al carierei. Poreclit un geniu al darts-ului, britanicul de 16 ani conducea in finala la seturi cu 4 la 2 si a fost la o aruncare distanta de a face scorul 5 la 2. Insa, Littler a ratat, Humphries a revenit in joc, si-a demonstrat experienta si a intors rezultatul, castigand cu 7 la 4.

In ciuda infrangerii, Luke Littler a rescris istoria acestui sport si a adunat milioane de fani. El a devenit cel mai tanar jucator calificat in optimile, sferturile, semifinalele si finala unui campionat mondial, desi a avut drept scop sa nu fie eliminat in prima runda.

Luke LITTLER, JUCATOR DE DARTS:  „A fost incredibil. Singurul lucru negativ a fost ca am pierdut prea multe reprize atunci cand eu aruncam primul, iar Luke a reusit sa imi faca break si sa ma invinga. Deci nu am castigat cand am aruncat si am fost invins. ”

Pentru succesul sau, Littler a primit circa 250 de mii de dolari, in timp ce campionul Humphries s-a ales cu aproximativ 650 de mii de doalari.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.