Sfarsit de drum pentru Radu Albot la turneul Delray Beach din Statele Unite, unde in 2019 a fost campion. Sportivul nostru a fost eliminat in optimi de reprezentantul gazdelor, Frances Tiafoe.
Frances Tiafoe era favorit incontestabil la victorie, desi nu se afla in cea mai buna forma, iar Radu Albot are evolutii bune la Delray Beach. Americanul de pe locul 15 in top-ul mondial a condus cu 3 la 0 si 4 la 1, dar jucatorul nostru a revenit si a dus primul set la tie-break. Tiafoe a invins la limita cu 7 la 5.
In actul secund, Radu Albot a marit turatiile si a condus cu 4 la 1, iar apoi a servit la scorul de 5 la 4 in favoarea sa. In loc sa inchida setul, moldoveanul a pierdut game-ul, iar in curand a fost, din nou, tiebreak. Si de aceasta data Frances Tiafoe a castigat, eliminandu-l pe Albot.
Asadar, moldoveanul de pe pozitia 137 in ierarhia masculina a cedat in optimi la turneul sau preferat. Albot s-a impus la Delray Beach acum cinci ani, cucerind singurul trofeu al carierei de pana acum. La aceasta editie a competitiei de tip ATP 250 favorit la victorie este campionul in exercitiu si numarul 9 mondial, Taylor Fritz, care se va duela in sferturi cu australianul Hijikata.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

