Campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, vrea sa dea lovitura cu un transfer bomba. Presa din Romania afirma ca viespile vor sa-l aduca pe atacantul de la Dinamo Bucuresti, Ionel Danciulescu.


Noul antrenor de la Sheriff, romanul Mihai Stoichita, vrea sa atraga mai multi jucatori din prima Liga romaneasca. Cap de lista este Ionel Danciulescu.

Dinamovistul a reusit 208 goluri in primul esalon din Romania, cu 44 mai putine decat Dudu Georgescu, golgheterul all time.



Deocamdata nu se stie cat ar fi gata sa plateasca tiraspolenii pentru achizitia lui Danciulescu. Totusi, jurnalistii romani afirma ca atacantul in varsta de 35 de ani nu ar fi prea tentat sa vina la Tiraspol, ci ar vrea mai degraba sa bata recordurile in Liga Intai.

Al doilea cel mai bun marcator din istoria campionatului romanesc, Danciulescu este la un pas sa inregistreze un alt record, acela al meciurilor in prima divizie.

In acest moment, atacantul are 487 de partide jucate, cu 3 mai putine decat liderul all time, Costica Stefanescu.