Sheriff Tiraspol si-a luat practic adio de la titlu in acest sezon. Elevii lui Andrei Sosnitki au pierdut astazi cu 0 la 1 in fata echipei FC Academia. Sheriff este la o distanta de 4 puncte si cu un meci mai mult de disputat decat lidera Dacia Chisinau.


FC Academia a primit vizita formatiei Sheriff Tiraspol in primul meci al  etapei cu numarul 35 din Divizia Nationala. Elevii lui Andrei Sosnitki au irosit o sansa uriasa in prima repriza, cand Miral Samardzic a ratat un penalty. Academia a inceput mai activ a doua parte a meciului si a reusit sa inscrie in minutul 58 prin Adrian Cascaval. Gruparea tiraspoleana a atacat in valuri pana la fluierul final, insa scorul a ramas neschimat: 1 la 0 in favoarea Academiei.

In urma acestui esec Sheriff, care ocupa locul 2 in clasament, a pierdut practic toate sansele la titlu in acest sezon.    Tiraspolenii au cu 4 puncte mai putin si cu un meci mai mult decat lidera Dacia Chisinau. Pana la finalul Campionatului au ramas de disputat 4 etape. Sheriff a castigat ultimele 10 titluri din Divizia Nationala.