Sheriff Tiraspol a pierdut la limită prima manșă din turul doi preliminar al Ligii Europei. Viespile au cedat acasă în fața celor de la Elfsborg, care au înscris pe final dintr-un penalty.
„Poate că nu a fost un fotbal frumos, putem compara cu o partidă de șah, pe care am vrut să o jucăm cu ei. Acel penalty a decis soarta întregului meci. ”
Lovitura de la 11 metri a venit în minutul 86, iar Sheriff nu a mai avut timp să revină. Exact ca în primul tur când au jucat contra grupării Zira, tiraspolenii au cedat acasă cu 0 la 1. În returul cu azerii, Sheriff a smuls victoria la penalty-uri. Rămâne de văzut dacă scenariul se va repeta. Viespile vor juca al doilea meci contra vicecampioanei Suediei pe întâi august. Câștigătoara dublei manșe va ajunge în a treia rundă preliminară, urmând să dea peste Rijeka din Croația sau Corvinul Hunedoara, câștigătoarea Cupei României.

