Sheriff Tiraspol si-a incheiat un nou ciclu superb din cupele europene. Campioana Moldovei a fost eliminata din optimile Ligii Conferintelor, de gruparea Nice. Aseara francezii s-au impus cu 3 la 1.
Dupa ce a pierdut acasa cu 0 la 1 in fata francezilor de la Nice, campioana Moldovei Sheriff Tiraspol a cedat si in meciul retur din optimile Ligii Conferintelor. Francezii au dominat partida de aseara de pe stadionul Allianz Riviera si au deschis scorul in minutul 30 prin atacantul Gaetan Laborde.
Imediat dupa venirea de la vestiare, francezii si-au dublat avantajul. Nigerianul Terem Moffi l-a invins usor pe portar, cu un sut plasat printre picioarele lui Garananga.
Replica a fost insa pe masura. Dupa doar un minut, varful din Burkina Faso a lui Sheriff, Abdoul Tapsoba, a inscris si a reaprins sperantele tiraspolenilor.
A fost insa doar o scanteie, pe final de meci Nice a mai marcat odata prin Billal Brahimi, care a profitat din plin de o minge ce a ricosat din bara. Olympique Nice se impune cu 3 la 1 si pune capat evolutiei Sheriff-ului din acest sezon al cupelor europene.
Tiraspolenii au avut un parcurs excelent. Dupa 3 runde preliminarii in Champions League, campiona Moldovei a trecut dramatic de armenii de la Piunik in play-off-ul Ligii Eupopei si a jucat in grupe. Acolo, Sheriff a intalnit formatiile Manchester United, Real Sociedad si Omonia Nicosia si a incheiat grupa pe locul 3, cu 2 victorii la activ. A urmat un nou succes de rasunet, in play-off-ul Conference League, dupa ce a eliminat-o pe Partizan Belgrad, iar aseara Nice a pus capat visului frumos al tiraspolenilor din cupele europene.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

