Sheriff Tiraspol si Speranta Nisporeni sunt primele doua echipe calificate in semifinala Cupei Moldovei. Azi, viespile au castigat cu scorul de 5 la 0 adversarii de la Dinamo-Auto. In celalalt meci, Codru Lozova a cedat cu acelasi scor in fata alb-albastrilor.

Sheriff Tiraspol nu are mila de adversari cand este vorba despre cucerirea unui nou titlu. Viespile au jucat azi in deplasare cu cei de la Dinamo-Auto si s-au impus cu scorul de 5 la 0.

De o victorie frumoasa a avut parte si formatia lui Cristian Efros. Cei de la Speranta Nisporeni au intalnit, pe propriul teren, ultima clasata in Divizia Nationala Codru Lozova, pe care au invins-o cu 5 la 0.

Maine vor fi stabilite celelalte doua echipe care se vor califica in semifinala. Sfantul Gheorghe o va intalni pe Milsami Orhei, iar Zimbru Chisinau va juca in deplasare cu Petrocub Hancesti.