Simona Halep s-a declarat socata de verdictul tribunalului, care o lasa pe romanca departe de tenis inca 3 ani. Sportiva a venit astazi cu o reactie si anunta ca va ataca decizia. Agentia Internationala de Integritate in Tenis a decis ca Halep sa primeasca 4 ani de suspendare in cazul de dopaj in care este implicata.
Dimineata Simona Halep a iesit din casa familiei din Constanta, impreuna cu tatal ei, si a facut declaratii despre trista veste primita aseara.
Simona HALEP, TENISMENA, ROMANIA:„Socata as putea sa spun, si e o mare nedreptate ce se intampla, nu am luat niciodata dopaj si nu m-am dopat absolut niciodata si toate acestea o sa iasa la iveala intr-o zi si o sa las expertii sa discute absolut orice pentru ca ei stiu mai bine ceea ce s-a intamplat si sunt convinsa ca intr-o zi o sa dovedesc ca sunt nevinovata si ca sunt curata.”
Simona are de gand sa conteste decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv si sa-si dovedeasca nevinovatia.
Simona HALEP, TENISMENA, ROMANIA: „Sunt socata ca se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret. Analizele mele de sange au fost negative si nu s-a gasit absolut niciodata substante interzise. La urina doar pe data de 29 cand a iesit o cantitate infima de Roxaduxat si aceasta a fost totul. Acum trebuie sa ajung la TAS, o sa fac apel la aceasta decizie fara sens din punctul meu de vedere si sper ca o sa iasa adevarul la iveala intr-o zi si o sa lupt pana la capat ca sa dovedesc acest lucru."
Stere HALEP, TATAL SIMONEI:„100 de ani sa-i dea suspendare, nu putem sa recunoastem asa ceva. Ca vor unii sa o scoata vinovata, e treaba lor. Are o stare de spirit foarte buna, ce poti sa faci, nu poti sa faci absolut nimic. Noi suntem curati in fata Domnului si atata tot."
Dubla campioana de Grand Slam, Simona Halep a fost acuzata de doua incalcari grave ale regulamentului anti-doping. Prima se refera la testarea pozitiva la roxadustat in urma cu un an la US Open. Iar cea de-a doua incalcare se refera la nereguli depistate in pasaportul biologic al sportivei. Simona Halep a fost audiata de tribunalul de la Londra pe 28 si 29 iunie, unde a spus ca ar fi luat un supliment contaminat. Tribunalul a stabilit insa ca volumul ingerat de jucatoare nu ar fi putut duce la concentratia de roxadustat gasita in proba pozitiva.
Si reactia antrenorului ei, Patrick Mouratoglou, a fost vehementa.
Patrick MOURATOGLOU, ANTRENORUL SIMONEI:„Sunt extrem de socat. Sunt socat pentru ca am fost alaturi de ea pe tot parcursul intregului proces, iar din punctul meu de vedere decizia este imposibil de inteles. De asemnea, felul in care a fost tratata, in tot acest timp, este atat de nedrept, este de-a dreptul socant, la orice nivel.Este o victima, iar cand esti o victima si ajungi intr-un proces cu I.T.I.A. este ingrozitor. Cand esti suspendat provizoriu, asa cum a fost cazul ei - iar acest lucru este scris in regulament - ai dreptul la o audiere rapida, asa ca toate astea sunt o parodie din punctul meu de vedere."
Simona a asteptat un an de zile aceasta decizie, din octombrie cand a fost suspendata provizoriu. Daca verdictul nu va fi schimbat atunci Halep ar putea sa revina pe cortul de tenis abia pe 6 octombrie 2026.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

