A doua favorită la Turneul Campioanelor, Iga Swiatek, nu a trecut de faza grupelor. Poloneza a fost eliminată, după ce a fost învinsă în ultima etapă de Amanda Anisimova, care merge în semifinale alături de Elena Rybakina.

Amanda Anisimova și Iga Swiatek aveau câte o victorie în fața americancei Madison Keys și o înfrângere cu Elena Rybakina, iar duelul direct din ultima etapă a stabilit cine merge în semifinale. Jucătoarele s-au întâlnit la două turnee de Mare Șlem, Swiatek câștigând în finala Wibledon, iar Anisimova în sferturile de la US Open. La Riad, poloneza, câștigătoare la Turneul Campionaelor în 2023, s-a impus în primul set la tie-break, dar în continuare nu a putut să câștige niciun game pe serviciul advers. De partea cealaltă, a patra clasată în top-ul mondial, Anisimova, a făcut trei break-uri, scor 6 la 4 și 6 la 2.

Amanda Anisimova a ocupat locul doi în grupa „Serena Williams”, câștigată de Elena Rybakina. Jucătoarea din Kazahstan este într-o formă de invidiat, având trei victorii consecutive. Deja calificată în play-off, Rybakina a învins-o cu un dublu 6 la 4 pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, care a jucat din postura de rezervă, după ce Madison Keys s-a retras din cauza problemelor de sănătate.

Dacă va câștiga Turneul Campioanelor, unde au ajuns opt cele mai bune tenismene ale sezonului, Elena Rybakina va încasa aproximativ 5,2 milioane de dolari și 1500 de puncte WTA, premiu destinat campioanei, care nu a pierdut vreun meci pe parcursul competiției.