Militarii au fost eliminati din Liga Europa dupa ce au fost invinsi surprinzator cu 2 la 0 de formatia suedeza AIK Stockholm. TSKA a incasat golul decisiv in al treilea minut de prelungiri.


Jucatorii de la TSKA Moscova se credeau castigatori inaintea partidei de aseara cu AIK Stockholm. Rusii s-au impus cu 1 la 0 in prima mansa si au intrat relaxati in partida de pe teren propriu.

Modesta echipa din Suedia, al carei cel mai scump fotbalist costa un milion si jumatate de euro, a taxat-o insa imediat pe TSKA pentru subestimare si a batut-o cu 2 la 0. Cand toata lumea credea ca invingatoarea duelului se va decide in prelungiri, AIK a reusit sa inscrie la ultima faza de joc.

Presa din Rusia scrie ca antrenorul moscovitilor, Leonid Slutkii, este la un pas de a fi demis. O alta formatie din Rusia Anji Mahacikala a avut o seara mult mai norocoasa. Gruparea din Daghestan a facut spectacol in meciul retur cu AZ Alkmaar si a invins cu 5 la 0. Anji a marcat doua goluri pana la pauza.

Elevii lui Guus Hiddink nu s-au oprit nici in repriza secunda. Anji a inscris de 3 ori in ultimele 11 minute de joc si va evolua in premiera in grupele Ligii Europa.