Tot mai aproape de o finală românească la turneul WTA de la Osaka. Astăzi Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au ajuns în careul de ași al competiției din Japonia.

Românca Sorana Cîrstea își continuă sezonul de vis și la cei 35 de ani va urca din nou în top 50 mondial. Astăzi Sorana Cîrstea a învins-o pe elvețianca Viktorija Golubic și va juca în semifinalele turneului WTA 250 de la Osaka. Românca a avut nevoie de 3 seturi și de o oră și 44 de minute de joc pentru a se impune cu 6 la 2, 2 la 6 și din nou 6 la 2.

Pentru Sorana Cîrstea semifinala de la Osaka va fi a treia a anului, după cele de la Iași și cea din Cleveland - la competiția din SUA cucerind trofeul. Pentru un loc în marea finală, Cîrstea va juca împotriva canadiencei Leylah Fernandez, cea care tot astăzi a trecut de slovaca Rebecca Sramkova, scor 7 la 6 și 6 la 3.

În careul de ași al turneului din Japonia a ajuns și o altă româncă Jaqueline Cristian, ea profitând de abandonul principalei favorite, nipona Naomi Osaka. Pentru un bilet în marea finală Jaqueline Cristian se va bate cu Tereza Valentova - tenismena din Cehia învingând-o în 3 seturi, pe Olga Danilovic din Serbia.

Campioana Openului Japoniei se va alege cu 250 de puncte în topul mondial și va primi un cec de peste 30 de mii de euro.