Spartak Moscova este singura echipa din Rusia care s-a calificat in sferturile Ligii Europa. Moscovitii au spulberat aseara cu 3 la 0 echipa Ajax Amsterdam. Alte doua formatii rusesti, TSKA si Zenit Sankt-Petersburg au fost eliminate din competitie.
Ajax Amsterdam nu a avut drept la replica in mansa a doua a duelului cu Spartak Moscova din optimile Europa League. Rusii, care au fost sustinuti de peste 42 de mii de fani, au dominat la toate capitolele si au invins cu 3 la 0. Dmitrii Kombarov a marcat primul gol in minutul 21. Spartak a continuat sa puna presiunea pe poarta adversa si a marit avantajul prin Welliton. Scorul final a fost stabilit de Alex, care a transformat superb o lovitura libera.
Gruparea din Moscova s-a impus in partida tur cu 1 la 0 si a acces in sferturile competitiei cu scorul general de 4 la 0. Tot aseara Zenit Sankt-Petersburg a gazduit formatia Twente. Inainte de partida suporterii au ridicat bannere de sustinere a portarului gruparii din Sankt-Petersburg, Veaceslav Malafeev, a carui sotie a murit intr-un incident rutier. Fotbalistii de la Zenit au purtat banderole negre, iar poarta lor a fost aparata de Iurii Jevnov, care l-a inlocuit pe Malafeev. Dupa infrangerea cu 0 la 3 suferita in prima mansa, elevii lui Luciano Spalletti au fost la un pas de a intoarce rezultatul. Gruparea din Sankt-Petersburg a castigat pe teren propriu cu 2 la 0. Golurile rusilor au fost marcate in prima repriza de Roman Sirokov si Alexandr Kerjakov. In partea a doua arbitrul nu a acordat doua penaltyuri in poarta olandezilor, iar scorul pe tabela a ramas neschimbat.
In urma rezultatelor slabe obtinute in acest an in cupele europene, in sezonul 2012/2013, Rusia va fi reprezentata de 2 echipe in Liga Campionilor si nu de 3, cum era pana in prezent.


