Surprize, emoții și finale decise până în ultimele secunde la Campionatul Național de judo de până la 23 de ani. Aproximativ 200 de sportivi din întreaga țară au luptat pentru titlurile de campioni, iar unele dintre cele mai spectaculoase dueluri au avut loc în categoriile de până la 90 și 73 de kilograme. Favoriții au avut parte de meciuri dificile, iar pentru unii sportivi competiția a fost și despărțirea de categoria Under-23.

La categoria de până la 90 de kilograme, Emilian Melnic pornea drept mare favorit în finală. Discipolul Liceului Republican cu Profil Sportiv a încercat de mai multe ori să tranșeze confruntarea înainte de expirarea timpului regulamentar. Totuși, Melnic a fost surprins la un contraatac al adversarului, iar arbitrii au acordat ippon pentru Ghenadie Chyznevskyi.

O finală complicată a avut și Renat Croitoru, la categoria de până la 73 de kilograme. Campionul a fost pus în dificultate, însă experiența și-a spus până la urmă cuvântul. Croitoru a trecut de Gleb Cius și și-a păstrat titlul național.

Renat CROITORU, CAMPION NAȚIONAL U-23: „Mereu nu e ușor să participi la campionatul național. Mereu este cineva care vrea să te câștige, se pregătește, dar anul ăsta eu am câștigat.”

Iar pentru Ciprian Gribineț, această ediție a avut o semnificație aparte. Judocanul a devenit pentru ultima dată campion național la categoria Under 23 și spune că este pregătit să facă pasul definitiv spre seniori.

Ciprian GRIBINEȚ, CAMPION NAȚIONAL: „Ultimul an la această categorie de vârstă. Au fost adversari și mai slăbuți, dar o finală destul de puternică, care cât pe ce să o pierd. Încet, încet îmi fac loc printre seniori. Medalii sunt, trebuie mai multe rezultate și mai multă încredere în sine.”

Bucuria a fost și mai mare pentru Vasile Său. Judocanul a urcat pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria de până la 23 de ani, după un turneu în care a trecut de adversari pe care îi cunoaște foarte bine din antrenamente.

Vasile SĂU, CAMPION NAȚIONAL U-23: „Datorită la susținere și la munca depusă de antrenori și deasemenea m-am dedicat foarte mult la antrenament și am reușit să devin campion. Destul de buni, puternici adversarii, muncim cu ei în sală și uneori e greu când ne cunoaștem lupta unul la altul.”

La ediția din acest an a Campionatului Național de judo Under 23 au participat aproximativ 200 de sportivi din întreaga țară, iar competiția a reprezentat pentru cei mai tineri o nouă etapă în drumul spre performanța la seniori.