Spectacol și reușite superbe la Lisabona, acolo unde a avut loc un meci al Legendelor Lumii. Printre jucătorii prezenți s-au numărat foștii fotbaliști Luis Figo, Deco și Pauleta pentru echipa Portugaliei, respectiv Kaka, Del Piero și românul Gică Hagi pentru adversari.
A fost o adevărată sărbătoare ieri la Lisabona acolo unde s-a disputat un meci demonstrativ între Legendele Portugaliei și Legendele Lumii, un eveniment care a adunat pe teren foști mari fotbaliști. Înaintea duelului, Gică Hagi a fost asaltat de fani, cel mai mare fotbalist român împărțind autografe.
În fața a circa 50 de mii de spectatori pe Estadio Jose Alvalade, s-au jucat două reprize a câte 40 de minute. În prima parte Legendele Portugaliei au avut câteva ocazii bune, iar la adversari Kaka a zguduit bara transversală cu un șut de la distanță. Până la urmă, legendele lusitane au intrat la cabine cu avantaj de 1 la 0 după reușita semnată de Pauleta.
Legendele Portugaliei au început și repriza a doua în forță. În minutul 45, Luis Figo, fosta vedetă a celor de la Barcelona și Real Madrid, a trimis o centrare precisă, iar Helder Postiga a majorat diferența cu o lovitură de cap. Câteva minute mai târziu, însă, Legendele Lumii au revenit în joc. Fostul star de la Juventus, Alessandro Del Piero găsind un culoar ideal, pentru Michael Owen, iar Balonul de Aur din 2001 a finalizat elegant. Spectacolul a continuat în minutul 52, când același Luis Figo, într-o acțiune individuală, l-a depășit pe Karagounis și a înscris pentru 3 la 1 cu un șut bine plasat.
La scurt timp, scorul putea fi 3 la 2, după ce Kaka a obținut un penalty. Dar francezul Youri Djorkaeff a executat slab și portarul Beto a respins, mingea a ajuns însă la Del Piero, care a marcat, dar golul a fost anulat. Un minut mai târziu, banca tehnică a Legendelor Lumii condusă de Roberto Carlos a făcut o dublă schimbare și în teren a intrat Gică Hagi, românul remarcându-se cu un șut din lovitură liberă, care a fost respins de portar. S-a încheiat 4 la 1, după ce și Pepe a marcat pentru lusitani. Partida legendelor a fost una caritabilă, iar toate fondurile obținute din bilete și donații au fost direcționate către patru organizații dedicate inițiativelor pentru pace la nivel global.

