Doi înotători olimpici din Franța s-au plâns de starea şocantă a medaliilor lor de bronz - la patru luni de la încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris, relatează Daily Mail.
În timpul verii, vedetele americane Nyjah Huston, Nick Itkin şi Ilona Maher au devenit virale după ce au împărtăşit imagini cu deteriorarea rapidă a medaliilor olimpice.
Acum, Clement Secchi şi Yohann Ndoye-Brouard au dezvăluit pe rețelele sociale starea jalnică a medaliilor lor de bronz, pe care le-au câştigat împreună la ştafeta de 4x100 de metri.
Mai întâi, Secchi şi-a arătat medalia cu menţiunea „piele de crocodil”. Colegul său de echipă, Ndoye-Brouard, a reacţionat postând propria sa medalie ruginită cu comentariul spiritual „Paris 1924”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.