Start de sezon dezastruos pentru FCSB. Aseara, vice-campioana Romaniei a suferit a 5-a infrangere consecutiva in Liga intai. Dupa 7 etape, ros-albastii ocupa penultimul loc, depasind-o in clasament doar pe Dinamo.

FCSB a fost umilita cu 4 la 0 de Gaz Metan Medias, in cea de-a 7-a etapa a Ligii 1. Darius Olaru a profitat de greseala portarului Andrei Vlad si a deschis scorul in minutul 17.

Repriza secunda a fost un adevarat cosmar pentru FCSB. Veteranul Marius Constantin a transformat un penalty in minutul 58, iar, putin mai tarziu, Gaz Metan a mai obtinut o lovitura de la 11 metri. De aceasta data, italianul Nicolao Dumitru a fost cel care si-a asumat responsabilitatea.

Ultimul gol al meciului a fost marcat in minutul 85 de Mihai Velisar, aceasta fiind a doua reusita a tanarului fundas din acest sezon. Gratie victoriei de ieri, Gaz Metan urca pana pe locul 3 in Liga 1, fiind la doua puncte in spatele CFR-ului, lidera campionatului.

De partea cealalta, FCSB ocupa penultima pozitie, depasind in clasament o singura formatie - Dinamo Bucuresti.