Un star din lumea cinematografiei a bătut recordul mondial la proba îndreptări, din lumea powerliftingului. Actorul islandez, care a jucat în serialul „Game of Thrones”, a ridicat peste jumătate de tonă.

Hafthor Bjornsson a ridicat bara de 505 kilograme, îndreptându-și spatele, cum cere regulamentul probei deadlift. Încercarea islandezului a fost validată, așa că la turneul din Germania s-a bătut un nou record mondial, după ce vikingul reușise să ridice în trecut 501 kilograme. 

Poreclit, Thor și Muntele, sportivul de 36 de ani este unul dintre cei mai puternici oameni din lume, cu peste o sută de recorduri în palmares. 

Islandezul are 2 metri și 6 centimetri și cântărește aproximativ 200 de kilograme, iar o deosebită popularitate i-a adus serialul „Game of Thrones”, acesta jucând în 14 episoade.