Soc in campionatul Romaniei. Steaua e la un pas de dezastru dupa ce a fost invinsa aseara de echipa moldoveanului Eugen Cebotaru, Ceahlaul Piatra Neamt. Clubul din Ghencea s-a distantat la tocmai 11 puncte de ocupanta primului loc, Dinamo Bucuresti.


In fata a peste 7 mii de spectatori adunati pe stadionul din Piatra Neamt, Steaua Bucuresti a fost umilita din nou. Echipa lui Ilie Stan a pierdut la limita in fata formatiei moldoveanului Eugen Cebotaru, Ceahlaul Piatra Neamt. Singurul gol al intalnirii a fost marcat de Stana, in minutul 51.

In urma acestei victorii, Ceahlaul a urcat pe locul 10 in clasament, iar Steaua este pe pozitia a 8-a, la tocmai 11 puncte de lidera Dinamo Bucuresti. Intr-o alta partida din cadrul etapei a 14-a din campionatul Romaniei, FC Vaslui - cu Denis Zmeu in primul 11, a invins cu 3 la 2 gruparea Pandurii Targul Jiu. Golurile vasluienilor au fost marcate de Buhaescu, Wesley din penalty si Balaur, care a reusit golul victoriei in minutul 93.

Pentru Pandurii au inscris Dan Nistor si Paul Batin. In continuare pe Vaslui o asteapta meciul cu Sportul Studentesc din Liga 1, iar apoi partida de acasa din grupele Europa League cu italienii de la Lazio.