Un nou contract de milioane în NBA. Stephen Curry a semnat prelungirea înțelegerii cu Golden State Warriors pe încă doi ani, un contract în valoare de 116 milioane de dolari.
Golden State Warriors i-au oferit superstarului Stephen Curry, conducătorul de joc al echipei, o prelungire pe doi ani, în valoare de 116 milioane de dolari, care include o opțiune de jucător pentru sezonul 2028-2029. Americanul în vârstă de 38 de ani, ar urma însă să câștige cu 20 de milioane de dolari mai puțin. Stephen Curry a menționat anterior că situația contractului nu îi va afecta prestațiile și nici echipa în pregătirile pentru noul sezon. Curry a fost de 10 ori liderul ligii la numărul de aruncări de trei puncte marcate pe meci. Totuși, ultimele două sezoane au fost primele din cariera sa în care a avut un procentaj de 40% sau mai mic de la distanță în doi ani consecutivi.
Jucătorul selecționat de 12 ori în All-Star Game a evoluat în doar 43 de meciuri sezonul trecut, după ce s-a confruntat cu mai multe accidentări, printre care sindromul genunchiului alergătorului, contuzii osoase, precum și o contuzie și o întindere la cvadricepsul stâng. Cel mai bun marcator de aruncări de trei puncte din istoria NBA încearcă în continuare să conducă echipa spre cel puțin o ultimă cursă pentru titlu, după ce începe noul sezon cu patru campionate câștigate deja. De la câștigarea finalei NBA din sezonul 2021/2022, Warriors a ratat play-off-ul în două dintre ultimele patru sezoane. Echipa a încheiat sezonul trecut cu un bilanț negatiiv de 37 de victorii și 45 de înfrângeri.

