Ucraineanca Elina Svitolina a produs cea mai mare surpriza de pana acum la Wimbledon. Tenismena, care a revenit pe teren acum trei luni dupa ce a devenit mama, a eliminat-o in sferturi pe lidera ierarhiei mondiale si campioana in exercitiu, Iga Swiatek.
Iga Swiatek a inceput meciul din postura de favorita clara la victorie, aflandu-se in cursa de aparare a trofeului de anul trecut. Poloneza a inceput meciul mai bine, dar Svitolina a schimbat cursul jocului, a reusit doua break-uri la rand pe final de set, si s-a impus cu 7 la 5. Actul secund a avut un scenariu asemanator. Tenismenele au jucat minge in minge, insa spre sfarsit a dominat poloneza Swiatek, castigand la tie-break.
In decisiv, Elina Svitolina a profitat de greselile adversarei sale la serviciu si a invins fara mari probleme cu 6 la 2.
Victoria ucrainencei de 28 de ani a surprins amatorii tenisului, deoarece acum noua luni Svitolina a devenit mama. Sotia tenismenului Gael Monfils s-a intors pe teren abia in luna aprilie, iar la Wimbledon a ajuns pe tabloul principal, beneficiind de un wildcard.
Elina SVITOLINA, TENISMENA:„In primul rand cred ca voi bea o bere. Ma voi bucura de victorie in aceasta noapte, voi pleca la masaj, ma voi recupera si voi fi gata pentru urmatoarea mare batalie.”
Se pare ca Svitolina va avea o adversara accesibila in semifinale. Ucraineanca o va intalni pe Marketa Vondrousova. Jucatoarea din Cehia ocupa locul 42 in ierarhia feminina, iar prezenta sa in penultimul act este neasteptata. Vondrousova a eliminat-o pe a patra cea mai buna tenismena a lumii, Jessica Pegula.
Svitolina si Vondrousova se vor duela maine pentru un loc in meciul decisiv de la Wimbledon. Niciuna dintre cele doua jucatoare nu a ajuns vreodata pana acum in finala Grand Slam-ului londonez.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

