Surprize în lotul Braziliei înaintea amicalelor de la sfârșitul lunii. Selecționerul Carlo Ancelotti nu l-a convocat pe Neymar, însă a inclus în listă nume noi. Membrii familiei lui Igor Thiago au plâns de fericire când au aflat marea veste.

Prietenii și membrii familiei lui Igor Thiago s-au adunat pentru a urmări împreună conferința de presă, în care a fost anunțat lotul naționalei Braziliei. Mama fotbalistului s-a emoționat până la lacrimi, iar toată lumea a sărit în sus de bucurie. 

Atacantul de la Brentford a marcat 19 goluri în acest sezon de Premier League, fiind pe locul doi în topul golgheterilor. Thiago se află la prima convocare, la fel ca și Gabriel Sara, un alt jucător în mare formă. Mijlocașul de 26 de ani a fost felicitat de colegii de la Galatasaray. Sara a fost cel mai bun jucător al turcilor în victoria cu 5 la 2 contra grupării Juventus, care a ajutat echipa din Istanbul să se califice în optimile Ligii Campionilor.

Alți fotbaliști convocați în premieră sunt Rayan, tânărul talent de la Bournemouth, dar și jucătorii din campionatul intern, Leo Pereira de la Flamengo și Danilo, legitimat la Botafogo. Din listă fac parte vedetele Raphinha, Vinicius, Alisson și Marquinhos, însă fanii nu îl vor vedea pe Neymar, care a sperat să facă parte din lot.
Ancelotti a sugerat că superstarul nu este în cea mai bună formă fizică, dar până la Campionatul Mondial lotul se poate modifica.

Carlo ANCELOTTI, SELECȚIONERUL NAȚIONALEI BRAZILIEI: „De ce nu l-am convocat pe Neymar în această selecție? Pentru că acum nu este pregătit la 100%, este nevoie de jucători la 100%, dar, cum am mai spus, aceasta nu este lista finală pentru Mondial. Deci Neymar trebuie să continue să muncească, să joace, să-și demonstreze calitățile și o bună condiție fizică.”

Carlo Ancelotti a selectat 26 de fotbaliști brazilieni pentru două meciuri amicale. Selecao va da piept cu Franța pe 27 martie, iar peste câteva zile va întâlni Croația.