A fost mare nebunie în celelalte dueluri din Liga Europei. Go Ahead Eagles a produs una din marile surprize, după ce a învins-o pe Aston Villa. Alte succese răsunătoare au fost obținute de Brann și Viktoria Plzen, în timp ce meciul serii s-a dat între Lille și PAOK. Echipa din Grecia, antrenată de românul Răzvan Lucescu, a condus cu 3 la 0, dar a fost salvată de la egalare în ultimul minut, după consultarea sistemului VAR.
Lille a avut o primă repriză de coșmar pe terenul de acasă. PAOK a înscris de trei ori până la pauză, elenii fiind în pericol să își piardă avantajul în partea a doua. Benjamin Andre și Igamane au punctat pentru Lille, în timp ce Zivkovic a fost înger și demon la PAOK. Sârbul, care marcase deja, a ratat un penalty în minutul 71, dar și-a reparat greșeala repede și a înscris.
Peste alte câteva minute, Lille a reaprins speranțele revenirii. De fapt, francezii au egalat în prelungiri, dar arbitrii din camera VAR au analizat faza, iar golul a fost anulat pentru offside. Așadar, echipa românului Răzvan Lucescu a câștigat meciul nebun cu 4 la 3 și a obținut prima victorie în cele trei etape. Surprizele majore au venit și de pe alte stadioane. Gruparea Brann din Norvegia a spulberat-o pe Rangers cu 3 la 0, iar olandezii de la Go Ahead Eagles au reușit una din cele mai mari victorii din istoria clubului, 2 la 1 cu Aston Villa, ocupanta locului 5 în sezonul trecut de Premier League. Totodată, Viktoria Plzen a învins pe Stadio Olimpico gruparea AS Roma. Cehii au marcat două goluri superbe în decurs de trei minute la jumătatea primei reprize.
Iar Paulo Dybala a reușit doar să reducă din diferență. Plzen are șapte puncte, după trei etape și doar Lyon, Braga și Midtjylland au acumulat maximul de nouă puncte. Lideri ai clasamentului, în baza golaverajului, sunt cei de la Midtjylland, care au bătut-o cu 3 la 0 pe Maccabi Tel Aviv, de la israelieni lipsind moldoveanul Ion Nicolaescu. În paralel, Braga a trecut cu 2 la 0 de Steaua Roșie Belgrad, iar Olympique Lyon s-a impus cu același rezultat în fața viitoarei adversare a FCSB-ului, FC Basel.
Unul din cele mai tari dueluri ale etapei s-a jucat în Anglia. Nottingham Forest a obținut prima victorie în ultimele 11 partide din toate competițiile, fiind meciul de debut al antenorului Sean Dyche. Pădurarii au triumfat cu 2 la 0 în bătălia cu Porto. La capitolul cel mai frumos gol poate fi nominalizată execuția veteranului Iago Aspas, care a contribuit la succesul Celtei Vigo în disputa cu Nice.
