Surprizele se țin lanț la Roland Garros încă din faza calificărilor. După Grigor Dimitrov, un alt nume mare a părăsit competiția foarte devreme. David Goffin, care și-a anunțat retragerea după acest sezon, a pierdut în al doilea tur de calificare, luându-și rămas-bun în lacrimi de la fani. Și pe tabloul feminin s-au produs rezultate neașteptate, fiind eliminate Bianca Andreescu și Karolina Pliskova.
Cel mai bun tenismen belgian din toate timpurile a încercat să bucure publicul parizian cu o ultimă prezență la Roland Garros. Doar că în semifinalele calificărilor a dat peste britanicul Toby Samuel, care după ce a pierdut cu 5 la 7 primul set, a reușit două acte identice, câștigate cu 6 la 3.
David Goffin s-a aflat în top 10 mondial, dar accidentările nu l-au lăsat să ajungă la nivelul maxim. Belgianul a jucat pe tabloul principal la Roland Garros în fiecare an din 2012 și până în 2024, cel mai bun rezultat fiind sferturile din 2016, iar acest sezon este ultimul din cariera sa. Veteranul de 35 de ani s-a emoționat până la lacrimi în timpul ultimului său discurs.
David GOFFIN, TENISMEN: „Mereu am fost întâmpinat bine aici, ca unul de-al vostru, ca un campion, ca un prinț, vă mulțumesc mult.”
Așadar, Goffin se adaugă listei de nume mari, care au cedat în calificările de la Roland Garros, printre ei fiind deja Grigor Dimitrov și Daniel Evans. La fete, cele mai mari surprize sunt eșecurile Biancăi Andreescu și Karolinei Pliskova. Fosta lideră mondială, Pliskova a pierdut în două seturi contra Marinei Bassols din Spania, iar canadianca de origine română, Bianca Andreescu a fost eliminată de Viktoria Hruncakova. Campioana de la US Open în 2019 a câștigat primul set, dar apoi a pierdut cu 4 la 6 celelalte două acte.
16 locuri sunt disponibile prin intermediul calificărilor la Roland Garros atât pe tabloul feminin, cât și pe cel masculin.

